9/3/13

Despre cainii vagabonzi si efectele acestora in societate



Stiu..scriu poate in zadar aceste randuri, dar simt ca este datoria mea morala sa nu accept, sa nu tolerez, sa nu tac, sa iau o pozitie in cadrul unei problematici despre care am mai povestit, dar uneori se pare ca este nevoie de un caz puternic care sa activeze anumite emotii.

Ieri, la amiaza, in Bucuresti, "capitala europeana", un copil de 4 ani moare sfasiat de un caine sau mai multi in sectorul 2. Am ramas indignata, gandindu-ma la suferinta acelui suflet, la acele ultime minute de viata, la modul brutal in care a fost omorat. Da, se numeste omor, crima, tragedie si acum se pare ca putem vorbi de un omor din culpa. 
Astazi, dupa ce toata ziua de ieri am asistat neputincioasa la tot felul de pareri ale unor organizatii, avocati pentru drepturile cainilor, aflu ca de fapt acest caine apartine asociatiei Caleidoscop.

Intotdeauna am considerat orice fel de ONG legat de protectia animalelor unul fantezist, o utopie in van, ceva care nu va ajuta niciodata la problema reala: oameni mor in acest oras, in aceasta tara muscati de caini si uneori daca au zile, noroc, reusesc sa scape doar cu vaccinuri si mutilari/semne pe viata.

Niciodata nu am crezut ca aceste semi-partide sunt atat de bolnave incat sa solicite bani de la oameni de buna credinta, care cred ca pot face bine cainilor. De fapt, in spatele sefilor celor mai multe organizatii este doar mult fum, cateva vorbe in vant si asa multi se imbogatesc, noi mirandu-ne in continuare de ce cainii sunt pe strazi in anul 2013.

Cred ca suntem o natie bolnava in totalitate daca punem viata unui caine mai presus de cea a unui om. Sustin ca toti cei ahtiati, iubitori pana in maduva de alte animale au de fapt o hiba mare personala: nu se suporta pe ei, se detesta, isi varsa frustrarea, ura, un soi de iubire bolnavioasa pe alte suflete, care culmea, nu sunt fericite cu modul de viata la bloc, astfel ca se imbolnvesc, dezvolta comportamente bizare. Caci, oricat de multi nu ar crede, vorbim de caini cu instincte primare cum sunt cel al teritoriului, al hranei, caini care NU sunt oameni si NU pot fi educati ca si un om.

Nu pot sa cred ca traiesc intr-o societate in care este acuzata bunica copilului ca l-a scapat din privire pret de cateva minute pe sarmanul copil. Nu accept ca diverse personaje de nimic sa se perinde pe la televizor sa imi vorbeasca de drepturile animalelor cand ei nu stiu sa se iubeasca pe ei insisi, iar mai apoi sa ii iubeasca pe cei din jur, OAMENII. Nu mai vreau sa imi fie frica atunci cand alerg dimineata in parcul din apropierea casei de faptul ca voi fi muscata de caini, ca trebuie mereu sa fiu in alerta la orice latrat al lor, orice as face si in orice zona as merge.

Da, iubesc cainii, i-am iubit mereu, dar nu i-am pus pe aceeasi treapta cu oamenii, indiferent de faptul ca am fost dezamagita si incercata de multe fapte reprobabile din partea acestora. Iubesc cainii la tara, in locuri dedicate lor, tarcuri, adaposturi, nu pe strada acolo unde ma pot ataca oricand si nu doar pe mine. Eu ma pot apara cat de cat de un caine, doi, dar ce facem cu un copil, un batran care nu poate sa lupte cu fiinte care sunt mult mai puternice decat el. Sa nu uitam ca acesti caini de pe strazi nu sunt domestici, ci salbatici, din ce in ce mai rai, mai dispusi la orice din cauza foamei si nu numai.

Consider ca acest caz al lui Ionut, un copil fara vina, care a murit inainte de vreme trebuie sa constituie un semnal puternic in mass-media, sa starneasca o revolutie cel putin la fel de mare ca cea de la Rosia Montana desfasurata in aceste zile. Cred ca institutiile acestui stat TREBUIE sa ia o atitudine si sa intocmeasca dosare penale pentru vinovatii unei tragedii care a indoliat o familie si care este o rusine daca privim strict in context european, pe care multi si-l doresc cu disperare. Solutii exista, dar nu, sterilizarea se pare ca nu este una si acest lucru se vede cu ochiul liber la numarul de caini afiliati fiecarui sector in parte.

Nu vreau sa mai ma tem pentru mine si cei dragi mie, pentru nemernicii si fapte de acest gen. Nu vreau sa mai traiesc cu frica, sa imi sara inima cand aud ca un copil a fost muscat in totalitate pe tot corpul sau firav de haite de maidanezi, sa ma tem de oamenii care au aceste comportamente bizare si isi transforma sau isi duc viata in functie de aceste vietati. Nu vreau sa mai aud vorbindu-se de drepturi ale animalelor cand cele ale oamenilor sunt incalcate constant, aproape cu permanenta, cand dreptul la o viata linistita este zdruncinat de astfel de probleme.

Trebuie sa existe un final.

Photo: www.zadovoljna.si